Minunile Lumii

          Cu țărmul la două mări, sau cu două mări care îi scaldă țărmul, Albania își oglindește crestele în ele din înaltul stâncilor ca în nord, sau, mai domol, alunecând spre ape, ca în partea ei sudică; oriunde însă, în pereche, apă și munte… Dumnezeu pare să le fi dat vulturilor piscul de pe care să zboare și malul unde să se odihnească. Peisajul montan te înfioară, e de o frumusețe uneori nepământeană, cu văi înverzite între valurile de piatră care urcă spre un vârf pleșuv, cu văgăuni care îți dau amețeli, cu suișuri și coborâșuri șerpuite, cu drumuri de piatră și sate pierdute parcă în sălbăticie și găsite de tine.      Învățați de acasă că un munte, cât ar fi el de îndărătnic se traversează într-o oră - două, am pornit spre apus din Vlorë după o baie bună, cu gândul să mai facem una în Sarand ë , la înapoierea în tabăra acelei seri.      Gândul nu s-a potrivit cu drumul, care nu se mai sfârșea, adăugând frumuseții, neli...

     Ocolită sau doar nepusă pe lista priorităților de cei mai mulți turiști care pornesc spre Albania, Tiranei i se face, după părerea mea, o mare nedreptate, ea reprezentând echivalentul vulturului contemporan, al albanezului modern, care își caută loc într-o lume, ea însăși contrastantă și neînțeleasă. Parcă predispuși la izolare, încă dinaintea epocii comuniste, care a desăvârșit aceasta caracteristică, albanezii arată azi mândri de istoria și cultura lor, pe care chiar ei o redescoperă. Așadar, Tirana… un oraș până de curând fără biserici, fără moschei, fără un loc în care puținii credincioși rămași după “ateizarea” forțată să se poată ruga. Din 1991, când au ieșit din era socialistă, cu mai multe traume decât alte nații, dintre care neapartenența la o religie, albanezii au găsit în clădirea de lăcașe de cult, o dovadă a victoriei lor asupra comunismului. Așa se face că, imediat după căderea regimului totalitar, albanezii au redeschis, înaintea aprobării oficiale, da...

     Aromânii sau machedonii, cum îi numim noi, vlahii, cum își zic ei, reprezintă o populație întâlnită în Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Bulgaria, Grecia, și or mai fi și în alte locuri, după cum i-au dus pașii și istoria. Nu știm dacă sunt ramura sudică a romanității, sau chiar ciobani plecați în transhumanță peste Dunăre; cert e că ei sunt acolo, oarecum nenatural, altă oază latină în marea cea mare slavă.   Ei sunt cei care ne leagă de istoria Albaniei… dar și albanezii așezați în timp, sau veniți la învățătură pe pământ românesc... și Nicolae Iorga… și Ciprian Porumbescu.    Pe Nicolae Iorga l-am găsit în formă de bust pe faleza, bulevardul de pe țărmul mării, la Saranda; un bust alb pe a cărui placă scrie: “ Nicolae Iorga, istoric și politician român, prin scrierile sale a ajutat la întemeierea statului modern albanez, fondator și conducător al Institutului Român din Albania de Studii și Cercetări Arheologice din Saranda (1938- 1940) ”...

      Albania, necunoscutul de lângă noi…   Albania pare vecinul pe lângă a cărui casă treci seară de seară, care are lumina mai mereu aprinsă, despre care bănui uneori că e la masă, alteori că se uită la televizor, sau că stă pe terasă, dar pe care nu l-ai văzut niciodată. Așa și cu Albania: e la 10 ore de mers cu mașina de noi și, până acum 5-6 ani nu a fost văzută.  Nu știu dacă vecinul și-a schimbat din obiceiuri și iese mai des din casă, sau am început noi să trecem pe strada lui când o face și el. Cum-necum, am dat cu ochii de el… și nu e deloc așa cum ni l-am imaginat.    Albania e o țară frumoasă, caldă, primitoare și prietenoasă! Țara Vulturilor e cuibul din care puii și-au început deja zborul spre viitor.   Despre ce poți vedea în Albania, altă dată… acum despre obiceiuri și reguli.   E atât de contradictorie, încât am avut nevoie de două zile să-mi treacă spaimele primei întâlniri. Întâia oară când l-am văzut ...