Andaluzia: Satele albe... și albastre
Despre Ronda, înainte să citești, cred că trebuie să vezi și, după ce vezi, trebuie să îți tragi sufletul să poți citi… Hemingway și Orson Welles au descoperit orașul și s-au întors la el, mai mult decât la oricare altul din Spania. Dacă și durul reporter - luptător american în războiul civil spaniol, Hemingway adică, l-a recomandat drept loc ideal de petrecut luna de miere, ce altceva mai pot spune? Nu e mai puțin adevărat, că el, având parte de patru căsătorii, a putut experimenta evenimentul în mai multe locuri, altfel spus, a avut termen de comparație. Aflat la 110 km de Malaga și la mai puțini de Cadiz, cel mai mare și mai renumit dintre satele albe ale Andaluziei, aduce călătorul până la cuibul vulturilor, deși, privit de jos, nu ai crede că se poate urca până acolo, sau că, odată urcat, se poate coborî. Mai sus, la propriu și la figurat, nu poți merge decât în cer! Canionul El Tajo săpat de râul Guadalevin, arată, văzut de sus, la fel de spectaculos, cum arată vârful...