Minunile Lumii

  Parlamentul European Strasbourg; struțo-cămila, sau mai bine zis girafa hominidă, trona în fața lui acum cinci ani pe soclul la fel de neconvențional, în încercarea de a arăta cât ni se poate lărgi orizontul, dacă ne cațărăm pe o masă și ne lungim gâtul. Zic și eu, nu am reușit să aflu nici ce semnificație are, nici dacă era în trecere sau dacă există în continuare la locul cu pricina. Sper că e totuși o operă de artă, chiar dacă nu vom afla cărui curent îi aparține, și nu un europarlamentar în pauză, privind în depărtare. Cum oricât ne-am da cu părerea nu vom afla ce caută în zare acest personaj, să dăm ocol instituțiilor europene doar-doar om trage și noi un folos. și câteva stele pe aleea de onoare, a păcii. Privit mai de departe, cartierul european, arată așa: Mulțumiți că am văzut unul dintre locurile unde se hotărăște viitorul nostru și al altor europeni, ne întoarcem în oraș, acolo unde fiecare hotărăște ce va face mâine, poimâine, poate răspoimâine, atâta vreme cât viitor...

  Alsacia, ultima oază germană înaintea lumii latine și ultimii francezi spre ordinea germană…  Inima ei, Strasbourg, disputat o istorie întreagă de cele două etnii, trecând de la unii la ceilalți în mod repetat, oferă acum modelul conviețuirii în armonie. Așa se face că nobilul (și înnobilantul) foie gras poate fi comandat aici foarte bine, înaintea unei porții de varză cu cârnat și nimeni nu se va uita la tine ciudat, iar arhitectura catedralei Notre-Dame poate fi explicată în dialectul german al zonei, cu adevărată mândrie națională. Nu e vorbă, acesta, dialectul local, este a treia limbă oficială a republicii, alături de franceză și occitană. Nu știu câte orașe mai frumoase și mai interesante decât Strasbourg am văzut, dar cu siguranță, el este unul dintre cele a căror amintire încă îmi trezește întrebări. Una ar fi, cum circulă locuitorii din centru, din Mica Franță. Aici mașinile sunt foarte rare și când sunt, par să nu aibă niciun drept, sunt tolerate; când apare vreuna...