Postări

Se afișează postări cu eticheta #lac

OHRID SI SECRETUL PERLELOR FALSE

Imagine
  Spuneam despre Macedonia de Nord că este o țară contradictorie, în care splendoarea se amestecă în mod ciudat cu kitschul… despre acesta din urmă am scris cu o ușoară jenă - adică te duci la om în casă și apoi îl bârfești; acum pot să vorbesc, cu deplină admirație, despre Ohrid, un loc în care totul pare pus cu mâna ca să fie perfect. Natura, lacul, cetatea, oamenii, fiecare la locul lui, în armonie. Unica excepție, harta orașului, de altfel frumos înfoliată și colorată, pe care nu se găsesc străzi întregi, sau ele există sub altă denumire (altfel spus, pe hartă apare numele și gradul militar al unui anume erou, iar pe tăblița străzii și pe GPS, mai prietenos, e trecut cu nume și prenume). Asta, atât cât să cauți două ore, să întrebi pe toți vorbitorii de limbi străine, pe care tu însuți abia le aproximezi, să deranjezi oficiul turistic și, în final, să te lași condus de poliție, ca să îți poți găsi adresa de cazare. După ce ai depășit această etapă, te poți bucura de toată frumu...