Bulgaria autentică; Veliko Târnovo, Arbanasi

Nu odată, din grabă sau neatenție, cu toții cred că ne-am îndemnat amicii care urmau să vină în vizită, să urce în sus la etajul trei-patru, la care locuim, iar amicul ne-a răspuns amabil, că nu avea în plan să urce în jos, până la respectivul nivel. Vă rog să nu o luați ca semn de ignoranță din partea mea și nici ca îndemn de a folosi amintita exprimare… totuși, există un loc în care ea devine corectă, mă rog, relativ corectă. Asta pentru că la Veliko Târnovo, în Bulgaria, ajungi în casa în care vei sta, dacă ai ales să privești înainte de culcare râul Yantra de pe versantul dealului, pe niște scări când metalice, când de beton, fără vreo certitudine de siguranță, poate pentru că o parte din ele au vârsta… dealului. Odată ajuns pe platforma de intrare în casă, continui coborâtul pe trepte interioare pană la camera ta. E o experiență foarte interesantă, te simți ca domnița din castel. Călătoria în timp se termină imediat ce ai intrat, pentru că locul de cazare oferă toate facilitățile vremii actuale. Nu e puțin lucru să ai confort de secol XXI într-o casă veche de 500-600 de ani. 

Așa se vede orașul de pe scară, înainte de a pătrunde în casă,

iar în vale, Yantra, tulbure după o zi ploioasă.

La Veliko Tarnovo ajungi în drum spre plajele din Grecia și, dacă ești inspirat, faci pauză de o noapte, să te odihnești și să vizitezi cetatea. Mie mi-a plăcut atât de mult, incât, înainte să continui drumul spre sud, am făcut rezervare și pentru inapoiere. Merită, credeți-mă! 

Românii obișnuiesc să compare orașul cu Sighișoara noastră… case construite de meșteri zidari ai evului mediu, ulițe înguste pavate cu piatră de râu, bănci la porți, ferestre mici, urcușuri și coborâșuri; gâfâi nițel, nu știi dacă de la efort sau de la uimire. 

Ușor deranjant doar faptul că mașinile circulă pe aceste străduțe, întrerupând farmecul medieval. Aud explicația dată de o mamă micuțului ei, români în vizită: dacă ar coborî din istorie vechii locuitori ai orașului, ar crede că au venit peste ei dragonii scuipători de fum! 

Așa arată cele trei străzi care alcătuiesc centrul orașului vechi, așezate oarecum paralel cu râul: Gurco, Stambolov și Rakovski, mărginite de încă un rând de case. Locuințe, hoteluri, magazine… amintiri, jucării, ghiduri turistice, o parte traduse și românești pentru foarte mulții turiști vlahi. La fel și meniurile din restaurante, unde, orice ai comanda, e bine. Ai de ales între mâncare tradițională locală, otomană, grecească, românească, mediteraneană, una mai gustoasă decât alta! Aici, cataiful se face ca în Grecia, cu fidea, iar mielul ca în Turcia. 

Încântată de orașul-cetate, nu am riscat să merg în noul Veliko Tarnovo, de teama că îmi stric impresia, așa încât nu am nicio părere despre aceea parte a sa. 

Am văzut doar, la limita lui, Mama Bulgarie, monument închinat eroilor din războaiele sârbo-bulgare, balcanice și primul mondial, dincolo de care se întinde un parc îngrijit, curat, numai bun să tragi în piept o ultimă gură de aer medieval, înainte de a te întoarce la viața ta de toate zilele; a lor… 

Dar cea mai importantă urmă a trecutului, cea care îi leagă de începuturile orașului și eroilor lui, este statuia Dinastiei Assen:

Războinici viteji, făuritori de țară și istorie, așa îi vad urmașii lor, în așteptarea unor vremuri pe măsura trecutului. 

Piața în care e înălțat monumentul e mărginită pe o latura de Galeria de Artă Boris Denev, apoi alt parc, alte alei, alți copii la joacă…

Și ceva neobișnuit în acest oraș, și tot legat de amintirea înaintașilor, a celor mai recent plecați în nemurire: pe foarte multe porți, uși sau geamuri, am văzut fotografii portret, oarecum asemănător cu afișele mortuare din Ardeal; am crezut că în casa respectivă a murit recent cineva; dar cum și casele vecine aveau poze, între care unele evident făcute cu mult timp în urma, alb-negru, ba chiar mai multe pe aceeași poartă, am întrebat și am aflat: este modul în care familia își cinstește părinții, bunicii, bunicii bunicilor…  Cum tema nu era tocmai veselă și nici ușor de înțeles pentru mine, nu am mai cerut detalii, deci nu știu dacă asta se întâmpla cu o anumită ocazie, sau pozele stau tot timpul la intrarea în casă. Deși interesant, nu am putut trece de “limita de discreție” și bună cuviință, așa că nu pot documenta obiceiul acesta cu o imagine. 

                                                                     *

Încă de la plecarea de acasă planificasem o oprire la Arbanasi, sat-muzeu la 4 km de Veliko Târnovo, legat de istoria noastră, prin faptul că în 1790 aici trăiau 17 familii de boieri munteni. Astăzi încă există case care amintesc de foștii proprietari, cărora le poartă numele: Cantacuzino, Brâncoveanu, Filipescu. Și tot aici pare să se fi născut, în 1595 domnul Moldovei, Vasile Lupu.

Dacă îmi dați voie, o ultimă cugetare după scurta vizită la Veliko Târnovo: nu suntem singurii care ne promovăm cu zgârecenie țara, cultura, frumusețile. Nu e vorbă, bulgarii fac multă reclamă litoralului lor, dar nu cred că asta le e adevarata bogăție… mergeți să vedeți orașele medievale bulgărești, așa vom afla cine au fost și care le e locul în istorie!