Basel, în vizita la Erasmus și Federer

Dacă sunteți suficient de tineri, ați avut probabil ocazia să plecați la studii cu o bursă Erasmus. Ei bine, nu cred că știți cu toții, că cel cu bursa, Erasmus din Rotterdam, poate fi vizitat la Basel.

De aici, din catedrala din Basel, el, “primul european conștient”, cum l-a numit Stefan Zweig, veghează de aproape 500 de ani, asupra celor cu mintea trează. 500 de ani în care totul a evoluat, omenirea s-a schimbat și totuși, spiritul lui pare să răzbată, ca o rază de echilibru și toleranță. Considerat precursor al Reformei, nu a făcut parte niciodată din rândul protestatarilor, fiind un fel de balanță între vechi și nou. Poate, în trecere prin Basel, va veți face timp să îi vedeți mormântul și întorși acasă să citiți din “Elogiul nebuniei” (“Laus Stultitiae”), sau “Discurs spre lauda prostiei”, volum apărut de curând la editura Antet Revolution.

Catedrala, ea însăși o minunată construcție în stil romanic, a fost ridicată drept biserică catolică începând cu 1019, a fost refăcută în stil gotic, după cutremurul din 1356 care a distrus-o și a devenit, odată cu întreg orașul, reformată, în 1529. 

Marmura roșie, turnurile inegale, vitraliile ușor neobisnuite pentru cei care văd Steaua lui David, o fac cu atât mai interesantă. 

notă - Scutul lui David, numit mai târziu Steaua lui David, este destul de des întâlnit in bisericile ortodoxe, el devenind simbol oficial al evreilor, abia în 1648, la Praga, când le-a fost oferit acestora drept mulțumire de către împăratul Ferdinand al III lea, pentru că au ajutat la apărarea orașului de atacul suedez. Atunci, s-a ajuns la concluzia că cel mai potrivit simbol de pus pe steagul de luptă al unității de evrei, ar fi triunghiul suprapus, după vechea formă din alfabetul evreiesc a literei D, inițială a marelui rege David. 

Cer scuze pentru paranteză, dacă o considerați în plus, și revin la catedrală.

 

Rinul, care curge la poalele dealului și care poate fi văzut de sus:

La ieșirea din biserică, o scurtă plimbare pe esplanada din fața ei, care este un foarte bun loc pentru întruniri, spectacole, festivaluri… și chiar o piață expoziție chinezească, organizată în ziua în care ne-am nimerit acolo:

Pe locul vechiului teatru, în amintirea reprezentațiilor, putem vedea o altfel de punere în scenă, cea care animează prin puterea apei câteva figurine metalice, într-un perpetuum mobile care face să stea din mișcarea lor chiar și pe cei mai nestătători copii. Totul dansează, stropește, inveselește…

Apoi, o raită pe străduțele din jurul catedralei, 

și, obligatoria vizită la Primărie

Nu știu dacă pentru localnici înseamnă ceva să se ducă la primărie cu treburi, într-un așa sediu, dar mie mi s-a părut peste măsură de aristocrat, locul. Mă puteam gândi la orice instituție care să funcționeze în clădirea asta (teatru, operă, facultate, muzeu), mai puțin la primărie, acestea fiind în închipuirea mea ceva sobru, rece, impersonal. Nici chiar primăria Vienei, care nu se încadrează în acest tipar, nu poate fi comparată cu am acum în fața ochilor. Gresie roșie, turn de castel, pictură în curtea interioară și în încăperile de-a dreptul imperiale… nu m-aș mai fi mirat să văd și o caleașcă aurită, valeti îmbrăcați ca în vremea construcției acestei minuni și poate chiar o domniță însoțită de paji. 

În loc de asta, o domnișorică dezinvoltă ca la ea acasă și statuia lui Muniatus Plancus, fondatorul orașului.

Cam în vremea în care s-a construit Catedrala, s-a ridicat și prima clădire în acest loc, anume “Casa de Judecată” distrusă și ea de cutremur, odată cu toate documentele epocii. Mai apoi, aici a fost clădit Palatul Lorzilor, la care s-a adăugat ulterior clădirea actuală, cu picturile pe care le vedem și blazonul orașului, pe fațada exterioară.  

Din 1920 tot omul care are plângere sau doleanță către primarul urbei, îl găsește aici. Tot aici își au sediul multe alte instituții ale orașului, și tot aici, poți intra în calitate de vizitator, zilnic între ore 7 și 12, iar dacă nu ai ajuns, mai poți încerca între 14 și 17. Merită să vii și dimineața și după-amiaza, atât e de frumos! 

                                                                    *

Eu am făcut o incursiune scurtă în Basel, în drum spre Strasbourg, în pauza dintre avion și tren, adică vreo 8 ore și m-am bucurat de cele două obiective imposibil de ratat și de plimbarea pe străzi. Dacă mai pui la socoteală faptul că Basel l-a dat lumii și pe Roger Federer, tabloul se mai întregește… restul veți descoperi singuri.