Israel: Haifa; globalizarea Bahai

Iată-ne ajunși și la cea de-a patra religie din Israel, Bahá'í.

Așa cum sfârșitul lumii nu e invenția vremurilor noastre, cum spuneam zilele trecute, nici globalizarea nu a fost inventată acum. Așa interpretez eu, în mod profan, evident, bahaismul. Expresia lui arhitecturală și artistică în Templul de la Haifa însă, are, trebuie să recunoaștem, grandoare, iar grădinile, splendoare… nu am văzut alt parc de o asemenea frumusețe.

Despre cea mai nouă religie, care se vrea încununarea  tuturor celorlalte, fără ca acestea să fie tocmai de acord, cred că se poate spune că e mai mult o filozofie de viață decât o religie. Așa privită, pare fără cusur, ea proclamă egalitate raselor umane, egalitatea femeilor cu bărbații, cere membrilor săi cumpătare, viață evlavioasă, respectarea naturii, și promite un viitor al iubirii și  dreptății universale sub ocrotirea unui Dumnezeu unic.

Istoria ei începe la mijlocul secolului XIX în Persia, când, Mirza Ali Muhammad, supranumit Bab  (Poarta), un tânăr de 25 de ani, anunța în urma unei revelații, că omenirea era în pragul unei noi ere, în care va apărea un nou profet, ultimul, care o va conduce către desăvârșire. Este vânat de oamenii șahului, împreună cu adepții lui și sfârșește împușcat, nu înainte de a începe corespondența cu și mai tânărul Mirza Hussein Ali, căruia îi împărtășește convingerile și viziunea sa asupra viitorului omenirii. În 21 aprilie 1863, acesta din urmă, supranumit Baha'u'llah, se anunță pe sine ca fiind profetul amintit de Baab. Făcea parte dintr-o familie nobilă, dăduse dovadă de milostenie și viață cumpătată, așa că a găsit ușor adepți, dar și dușmani, a fost surghiunit la Bagdad și apoi la Acra, unde și moare. Lasă însă moștenire o religie care se vrea universală… aceasta spune că toate cele nouă religii mari anterioare nu au fost decât pași necesari pentru evoluția omenirii și că întemeietorii lor au fost mesagerii lui Dumnezeu pentru o epocă istorică și pentru un spațiu geografic. Altfel spus, Avraam, Moise, Krishna, Zoroastru, Buha, Iisus și Mahomed nu au făcut altceva decât să pregăteasca umanitatea pentru marea și cea din urmă înflorire, sub îndrumarea lui  Baha'u'llah. 

Bahaismul nu are nevoie de preoți sau predicatori, nici de călugări, conducerea grupurilor de credincioși fiind aleasă democratic, prin vot. Bahaii se roagă în temple și case de adorație, centrul lor mondial fiind Templul de pe muntele Carmel din Haifa. 

Templul, o cupolă aurită, care încununează construcția din marmură și granit în stil neoclasic cu nouă fațade, câte una pentru fiecare religie și care adăpostește sanctuarul lui Baab.

Spectaculos e puțin spus, iar grădinile, din care o parte suspendate, trec peste șosea, îți taie respirația. Parcul este alcătuit din 9, tot 9 cercuri concentrice care înconjoară templul, pe 18 terase, și ele câte una pentru fiecare dintre discipolii Profetului. 

Intrarea în sanctuar se face desculț, în cea mai mare ordine, sub supraveghere strictă, de adorație tăcută (parcă nu-ți vine nici să respiri ca să nu deranjezi), în oarecare neconcordanță cu preceptele doctrinei. 

Odată cu ieșirea în grădini, atmosfera se destinde, dar și aura de mister se risipește; aici suntem in mijlocul minunii naturii, fiecare cu Dumnezeul religiei lui. 

O atenționare, bună pentru organizarea vizitei la templul Bahai - dacă plouă, accesul nu e permis; după ce vezi grădinile, înțelegi de ce…

Despre oraș, despre istoria lui și a portului, tot din pliante turistice, eu încă o fotografie care explică măcar în parte liniștea și eleganța Haifei. 

Imediat după Crăciunul creștin, față de care niciun locuitor al orașului nu pare să aibă obiecții. 

Și un ultim gând din Haifa către cel mai ilustru român (chiar dacă adoptat) bahai, Regina Maria.