Limassol, Ciprul modern

 

Să ajungi în Cipru, dar să nu vezi Limassol, e ca și când ai fi mers pe Coasta de Azur, dar nu ai vizitat și Monte Carlo. Adică, revenind la Cipru, înseamnă să nu fi văzut partea lui cu adevărat modernă, cosmopolită… 

În apropierea Limassolului, Afrodita s-a întrupat din spuma mării, a luat înfățișare de om și a sucit mințile zeilor și muritorilor cu frumusețea, cu spiritul și cu deșteptăciunea ei. Amintirea i se păstrează la stânca botezată cu numele ei, între Limassol și Paphos, într-o zonă în care marea învolburată se lovește de țărm cu furie, punând în primejdie pe cei care se încumetă spre ea. Vântul și valurile, aliate ale zeiței, promit oamenilor putere și revenirea tinereții dacă reușesc să se cațăre pe stâncă, punându-le totodată piedici, unele chiar mortale. Așa se face că în timpul verii, înotătorii se încumetă spre Piatra Afroditei, dând continuu de lucru salvamarilor. Eu nu am ajuns să o văd, asta oferindu-mi motiv să revin peste câteva luni…

Până la Limassol însă, să privim pe geamul autobuzului care ne duce într-acolo dinspre Larnaca; așa vom vedea apeductul numit Kamares, care se întinde pe distanța de 16 km, funcțional până în 1939 și, despre care se spune că ar fi fost construit pe vremea romanilor și refăcut pe la 1745, în timpul lui Bekir Pașa.

După o oră de mers, e adevărat, cu o mulțime de opriri, intrăm în zona litorală, unde, atmosfera devine modernă, clădirile mai înalte, restaurantele mai luxoase, și parcă și soarele mai cald… Altă jumătate de ceas și am străbătut întregul Limassol, paralel cu țărmul mării. 

Coborâm si, înapoi, la pas:

Apa caldă, valuri abia cât să înainteze preț de două palme pe nisipul fin, pietre lustruite, câteva alge, marea în plină iarnă în Cipru. Pentru un călător aterizat de la zăpadă, o adevărată vară în ianuarie:

Și, printre palmieri, bougainvillea și alte flori, plimbarea pe faleză îți trezește nostalgic, dorința de a intra în apă; lucru pe care îl și fac, dar doar până la “genunchiul broaștei”, adică mult mai jos decât cel personal. Nu, vremea aceasta e pentru privit și plimbat! 

Și poate, pentru băut o cafea cipriotă, după părerea mea, turcească în toată regula.

Portul vechi, unul dintre cele mai mari ale Europei (cu rezerva că Limassol nu se află tocmai în Europa)

Marina

Și mai departe pe țărm:

După scurta cură heliomarină, putem trece strada și intrăm, fără multă pregătire, în orașul vechi, nu înainte de a vedea catedrala Ayia Napa

Intrăm pe străduțele protejate de soare cu de acum obișnuitele triunghiuri albastre și galbene

și regăsim atmosfera cipriot-grecească din celelalte orașe

Limassol pare să conserve mai bine clădirile vechi, cel puțin într-o proporție mai mare decât în alte părți ale insulei. 

Am nimerit în oraș la ora la care se terminau cursurile, așa încât străzile s-au umplut de larmă, vuiet, și apoi de cei care erau răspunzători pentru ele, grupuri-grupuri de tineri. Până să mă dezmeticesc, au și dispărut, dar aici învață:

Un popas la castelul medieval, care e chiar în mijlocul orașului. La prima vedere mic, se dovedește a fi perfect pentru cei care doresc să-și imagineze viața de acum câteva sute de ani, să afle cum locuiau și cu ce se îndeletniceau cei care au populat pământul înaintea noastră. 

Continuăm plimbarea prin orașul vechi până la alte biserici și moschei

biserica Sf Antonius, cu un interior bogat colorat

Ca o recunoaștere a faptului că ne aflăm totuși imediat după Crăciun, la răscrucea de care dăm venind de la castel, ne întâlnim cu Spărgătorul de nuci:

care parcă păzește intrarea într-un magazin rusesc, unde se vând de toate, dar se și oferă gratis, oricui dorește, harta orașului. Un amestec oarecum ciudat ruso-cipriot. Că doar ei nu fuseseră pe aici, în cursul istoriei!

Și ca să ne facem amintirea Limassolului și mai dulce, o ultimă oprire și apoi, acasă.