Larnaca; mări și lacuri

Dacă vrei să vizitezi Cipru, cel mai bun zbor e cel către Larnaca și de aici poți merge mai departe oriunde pe insulă. Eu l-am făcut din Cluj și, după două ore și câteva minute, am văzut un ciot de pământ care se înfige în mare; am scos repede harta și da, este vârful Ciprului.

Până să mă dezmeticesc bine, iată și munții Troodos:

și vă rog să mă credeți că sunt fotografii făcute prin hubloul avionului…

După scurt timp, aproape să intrăm în mare, atât e de aproape pista aeroportului de apă; dacă tot am reușit să ajungem pe uscat, am și coborât, iar acum altă nostimadă: deși ne-am așezat extrem de aproape de terminal, nu am mai parcurs ultimii probabil 4 metri până la burduf… ne-am dat jos, am parcurs metrii cu pricina și, întrucât la parterul clădirii nu sunt porți, am urcat scara metalică pentru a pătrunde în clădire, triumfal, prin burduf! 

Aeroportul, foarte aproape de oraș (7 km), bine organizat, are transport la fiecare 20 de minute, care, contra a 2 euro, te duce cam peste tot în Larnaca, cu opriri ca orice autobuz local. 15 minute și iată-mă la hotel, în imediata vecinătate a bisericii Sf. Lazarus, buricul orașului. Încă 100 de metri și ajungi la mare, la castel, la moschee și pe o suprafață extrem de mică găsești aproape toate atracțiile must see.

Tradiția creștină spune că Sf Lazăr, după ce a fost înviat de către Hristos, a ajuns pe această insulă, unde a trăit pentru încă cel puțin 30 de ani, ajungând primul episcop de Kitium. Tot aici, în actuala Larnaca a și fost înmormântat, peste mormântul lui urmând a fi construită în secolul IX, biserica numită în cinstea lui, Sf. Lazarus. 

cripta care e considerată mormântul sfântului.

Imagini, parcă și mai frumoase, după înserare:

Creștini fiind, am aprins o lumânare, apoi am pornit în căutarea locurilor de inchinare pentru celelalte părți ale mozaicatei populații din Larnaca. Prima oprire, Marea Moschee: 

apoi sinagoga, recunoscută după indicatorul turistic și menorah de pe zid.

Multe alte biserici, de tot felul, catolică, baptistă (chiar românească), internațională evanghelică și alte moschei sau case de rugăciune…

Nu cred să mai fi văzut altundeva atât de multe lăcașe de cult, pe o suprafață așa de mică, cum sunt în Cipru. 

Dar, Ciprul nu înseamnă numai religie, deși mai toate par să aibă legătură cu o formă sau alta de credință…

Totuși, în ce mă privește, înainte să aflu că Larnaca este locul creștinat de Sf Lazăr, am știut că e locul de popas al păsărilor Flamingo, în perioada ploioasă a anului. La 5-6 km de oraș, înainte de aeroport, pe lacurile sărate, își au habitatul flamingii renumiți în toată lumea. De prin noiembrie, până la jumătatea primăverii, când seacă lacurile, pot fi văzuți când mai la mal, când mai în larg când doar cu coada afară din apă, semn că pescuiesc, când sătui, cu ciocul în vânt, când liniștiți, când gata de zbor, frumoșii flamingi. Alb-roz, cu aripile roșii și pete aproape negre, dacă îi vezi decolând, păsările astea par coborâte din poveste, ca multe alte lucruri de pe acest pământ. 

 

Și dacă tot eram în zona lacurilor, m-am încumetat să merg și la Hala Sultan Tekke… nu glumesc atunci când spun că m-am încumetat; aflată pe cealalta parte a lacului, profită de mirajul muntelui și te îndeamnă să mergi spre ea, moscheea părând a fi la o aruncătură de băț. Doar că mergi o oră bună și bățul tot nu ajunge lângă ea, oricât de tare l-ai arunca. Ba mai mult, dând ocol apei, găsești bălți, ieșite din maluri, care împiedică înaintarea mașinilor (nu e vorbă, eu am făcut drumul pe jos), și obligându-te să lungești drumul sau să treci prin ele.

Dacă tot ai plecat, continui drumul și, norocul tău dacă o faci, pentru că poți avea parte de cel mai frumos curcubeu din câte există; ba chiar unul dublu…

De multe lucruri te poți bucura în Larnaca, dar să ai parte în aceeași zi de întâlnirea cu flamingii și cu minunea acestei cupole, nu se întâmplă în fiecare zi. 

Cu sufletul plin, ne apropiem de moschee, care, nu mai pare așa de îndepărtată… și nici nu mai e:

Și totuși, minunea nu a ținut până la sfârșit: pe poartă- lacăt și nimeni către care să te plângi de lungimea drumului parcurs până aici și de dorința de a vedea moscheea. Mai ales că am fi avut și un motiv elegant să ne descălțăm după atâta mers.

Neavând ce face, am făcut o poză, dovadă că am fost acolo, și ne-am așternut din nou la drum.

Cum eram în imediata apropiere a aeroportului, am preferat să fac kilometrul rămas până acolo și să mă întorc în oraș, ca și dimineață, cu busul 425. 

Și înapoi, spre mare.

acestor opere, posibil de artă, le-am dat ocol pe toate părțile și nu am înțeles nimic… le-am pozat totuși, pentru cei mai imaginativi.

O ultimă oprire, înainte de cină, la castel:

de unde te poți visa în alte timpuri, privind spre largul mării.

Și da, după atâta umblat, la alegere, un kebab, souvlaki sau gyros, asta dacă nu poftești la musaka, brânză halloumi sau feta la grătar… recomand cârciumioarele fără ifose, mereu pline chiar în extrasezon, unde trebuie să treci printre mese și să te asiguri că se vorbește grecește sau turcește. Ca mine au făcut și câțiva nordici și, împreună am avut parte de cele mai grozave feluri de mâncare.

Somn și dimineața, un minunat răsărit, în așteptarea unor noi experiențe pe pământ cipriot.