Cu conștiența aburită prin Amsterdam

Amsterdamul se recunoaște din fotografii cu relativă ușurință, chiar dacă nu ai fost acolo; e orașul cu case înguste, strâmbe, cu cârlige în partea lor de sus.

Înguste, adică având fațada dinspre stradă de dimensiuni mici, strâmbe, adică zidurile lor nu cad tocmai perpendicular pe sol, iar cârligele se văd deasupra ultimei ferestre la aproape fiecare dintre ele. Explicațiile sunt cât se poate de lămuritoare: cum orașul e construit pe un spațiu care nu mai poate fi mărit, casa a fost impozitată nu după cât e de spațioasă sau luxoasă, ci după suprafața pe care o ocupă pe pământ. Urmarea a fost că au apărut aceste locuințe cu lățime de câțiva, foarte puțini metri, chiar dacă pe înălțime au încercat să recupereze. Totuși, în aceste case, cumva, trebuia să ajungă și ceva mobilă… la asta folosesc cârligele, de care se atașează scripeți cu frânghii, iar patul, masa și tot ce mai face trebuință într-o casă, intră pe geam. Scările sunt în spirală și atât de înguste, încât te întrebi cum încape un supraponderal pe ele. 

Și da, casele mai sunt și strâmbe pe deasupra… pentru că sunt construite pe piloni de lemn, care în timp putrezesc, se deformează fundația, iar casa se întoarce, se îndoaie, se apleacă, fără să cadă însă. Altfel spus, urâtă, dar folositoare. 

Și încă un lucru obișnuit în Amsterdam și, în general în orașele olandeze - absența perdelelor pe timp de zi, localnicii nepărând deranjați că pot fi priviți de trecători. Asta vine tot din vremea înfloritoare a comerțului maritim, când mai toți bărbații erau plecați pe mare. Pentru ca în absența lor, femeile să nu primească vizite vinovate din partea celor rămași la vatră, se supravegheau reciproc, astfel păstrându-și reputația și onoarea neștirbite. 

Dar nu toate casele sunt clădite pe uscat; o parte dintre ele sunt bărci ancorate pe canal, amenajate ca locuințe.

Așa, proprietarul scapă și de taxă, poate schimba și vecinii când se plictisește de cei vechi. Orașul fiind așezat pe patru canale, loc de ”campare”, berechet. Canalele sunt traversate de poduri și podulețe, mai mici, mai mari, pe care poți să treci cu mașina, cu bicicleta, sau pe jos… cel mai cunoscut dintre ele, Magere Brug, e și unul dintre cele mai vechi, fiind construit, zice-se, de două surori care locuiau pe malurile opuse. Bani au avut cât să facă un pod, dar nu unul suficient de lat, așa încât căruțele atunci și mașinile acum, nu au acces pe el. Dacă podul cel îngust e trecut cu iubitul, sau iubita, atunci cei doi sunt sortiți să rămână împreună și se pare că și numai amintirea străbaterii lui de mână, a făcut ca multe cupluri să se fi socotit legate pe viață. 

Podul a fost construit în 1670 din lemn, dar a fost refăcut în 1969, mai larg și rezistent; a rămas posibilitatea de a se deschide pentru trecerea vaselor și asta s-a făcut până în 1994 manual, abia atunci adăugându-i-se un sistem automat. 

Și dacă ne aflăm la mecanisme de ridicat sau învârtit, să facem un tur și spre moara de vânt Molen de Gooyer, una dintre cele 8 aflate încă în oraș.

La baza ei poți să bei o bere, sau te poți plimba, dându-i ocol. 

Pentru următoarele locuri de vizitat, va fi necesar un plan al orașului, o hartă, din care se găsesc mai peste tot și care vor ajuta mai mult decât recomandările mele de orientare. Mă voi rezuma deci, la sugestii. 

Piața de flori, un tablou de culori și mirosuri, de flori și bulbi, de lalele sau orice alte soiuri îți poți imagina…

și lângă piața de flori

Palatul Regal, fără nicio pază la vedere, pe treptele căruia tinerii par să-și fi găsit un loc de întâlnire, beau o răcoritoare sau o bere și sporovăiesc mai tare parcă decât în alte locuri din oraș. Poate să fie vreo caracteristică acustică specială a pieței, dar eu am găsit palatul după zumzetul de voci care s-a intensificat pe măsură ce ne-am apropiat. Spre deosebire de palatul din Haga, acesta e sobru, cenușiu, doar vecinătatea cu magazinul Bijenkorf dându-i un ușor aer de prospețime. Asta poate și din cauza faptului, că la 1650, când a fost construit, a fost destinat să adăpostească primăria; a devenit reședința permanentă a casei de Orania în 1880, iar a familiei regale, din 1939.

Și după atât umblat, musai o pauză, și, evident prânzul  sau cina, asta funcție de cât v-au ținut picioarele la umblat și interesul la văzut. Toate ghidurile turistice prezintă drept mâncare tradițională, următoarele: bitterballen, adică biluțe amare din carne prăjită, supa de mazăre, hering crud, cartofi prăjiți olandezi, brânza Gouda, Maasdam și alte câteva sortimente, vafe cu caramel, plăcintă cu ghimbir și plăcintele groase. În afara brânzei, cu care sunt perfect de acord, de care, cu toate inconvenientele, nu am reușit să mă satur, deși am mâncat de trei ori pe zi, celelalte preparate, sigur, cele pe care le-am încercat, m-au făcut să mă gândesc la o gospodină prea obosită sau plictisită, ca să își mai răsfețe familia. Dacă, trecând pe lângă terase sau ferestre de restaurant, vedeți așa ceva, opriți-vă, merită!

Iar dacă mai dați și peste vafe ca acestea, ați făcut un târg bun, chiar dacă pe bani cam mulți. 

Cum am mai spus deja, oriunde apare un magazin cu brânză, trebuie vizitat și, degustat

Cu foamea potolită, vom putea privi și spre fabrica de diamante, fără a o considera obiectiv turistic, din două motive: nu am deloc capacitatea să apreciez calitatea unei bijuterii dincolo de aspectul său, iar al doilea se referă strict la refuzul de a mă dovedi snoabă. Totuși, pentru cei cu gusturi mai fine decât ale mele, se pare că măcar unul dintre producătorii de bijuterii cu diamante, merită vizitat. Pentru ceilalți, o privire din exterior.

Pe seară, atmosfera în oraș se schimbă, parfumul de flori e înlocuit de un altul dulceag, și care, dacă persistă suficient, dă dureri de cap și oarece amețeală. Asta se întâmplă în tot centrul Amsterdamului, mai cu seamă în dreptul coffee shop-urilor. De ce le-o fi spunând așa, nu am nicio idee, știu însă, fără să fi avut curiozitatea să intru în vreunul, că acolo se experimentează senzațiile provocate de droguri recreative. Drept că și în copilărie se întâmpla să iei bătaie în pauza pe care o credeai distractivă, dar starea celor care ies de acolo nu mi s-a părut cea mai fericită; fețe inexpresive, mers împleticit, opriri cauzate de nevoia de a elimina pe aceeași cale pe care au intrat, a prăjiturilor cu canabis, sau, din contră, râs nestăpânit, veselie fără margini și probabil fără motiv. 

Cu impresii atât de variate despre ziua care tocmai se încheie, ne pregătim pentru partea culturală a vizitei noastre la Amsterdam, având în program Muzeul Regal, Rijksmuseum, unde vom căuta celebrele ”Rond de noapte” și ”Spălătoreasa”. 

Ca o recomandare, pentru muzeul Van Gogh, faceți rezervări online de acasă, astfel veți păți ca noi, care i-am dat ocol seara (nemaiapucând bilete în zilele pe care le-am petrecut la Amsterdam).