Artă și cultură în Amsterdam

Și iată-ne ajunși la partea educată, cultă, elegantă, a Amsterdamului, acea parte pentru care vin aici, cel puțin jumătate dintre cei care îl vizitează. Aici, între multele muzee, trei sunt văzute cu coadă și răbdare; fiecare minut și ban merită lăsate în aceste muzee, dacă ai suficientă inspirație și prevedere să faci lucrurile cum trebuie. Eu am văzut doar unul dintre ele, pentru celelalte având următoarele scuze: Van Gogh a fost ratat din lipsă de bilete, pe care nu ne-am gândit să le fi cumpărat de acasă, iar la casa Annei Frank nu am intrat pentru că mi s-a părut că prezentarea acestei tragedii e prea comercială. Casa nu mai există, s-a construit în locul ei o clădire muzeu modernă… M-am oprit în fața statuii care o reprezintă pe Anna, simbol al presiunii la care au fost supuși evreii într-o țară unde toleranța era până atunci regula, dar și al luptei comune a olandezilor în numele dreptății și libertății. 

Pentru cei care nu au apucat să citească Jurnalul, povestea Annei e așa: din 6 iulie 1942, familia Frank, evrei germani autoexilați în Amsterdam, odată cu începerea vânătorii naziste, s-a ascuns împreună cu alți patru oameni, în “anexa secretă”, niște camere mici pe canal, unde au reușit să fie apărați și ajutați de prietenii și vecinii neevrei timp de doi ani. În toată vremea asta, Anna, a ținut un jurnal, care reprezintă acum o mărturie prețioasă despre atrocitățile nazismului; avea 13 ani când a intrat în ascunzătoare și 15 când a murit la Auschwitz… După ce au fost descoperiți și trimiși în lagăr, unul dintre prieteni a ajuns în camera fetei înaintea percheziției și a descoperit însemnările ei, pe care le-a păstrat și le-a înapoiat tatălui acesteia, când, singur supraviețuitor din familie, s-a întors în Amsterdam. Până la 91 de ani și-a dedicat viața păstrării memoriei celor uciși pentru singura vină de a fi evrei, a publicat, în calitate de coautor Jurnalul (1947) și a supravegheat transpunerea lui în film și teatru.

Dar, până nu vezi Rembrandt, se cheamă că nu ai văzut Olanda și Amsterdamul…

Muzeul Regal sau în olandeză Rijksmuseum, o clădire de-a dreptul impresionantă, găzduiește o sumedenie de expoziții permanente sau temporare, adunând în condiții impecabile, lucrări despre care am citit sau pe care le-am văzut în albume.

Și acum, în fine, mă aflu în fata Rondului de noapte; îi dau ocol, îl privesc din dreapta și din stânga și îi caut toate detaliile.  

Mă pierd printre picturile celebre, și, fără motiv, mă simt mai aproape de artă decât la Luvru sau Prado. 

Nimeni nu pare grăbit, nimeni nu se înghesuie să prindă un loc mai bun de unde să își desăvârșească observarea, nimeni nu îți cere să nu pozezi, să nu filmezi, sau să taci. Aici am întâlnit cea mai destinsă atmosferă la care mă așteptam într-un muzeu de asemenea calitate. L-aș asemăna cu o doamnă, care, cunoscându-și valoarea, nu mai simte nevoia să o etaleze cu ostentație; altfel spus, aristocrație îngăduitoare. 

Și biblioteca

O gură de aer în părculețul din spatele muzeului și, din nou străzi și case, flori și marijuana, Amsterdam și olandezi.

Până cu puțin înaintea înserării, când nu mai ești foarte sigur pe ce vezi, fâlfâit de aripi în copacii de pe marginea trotuarului, un țipăt ascuțit și un cioc scurt de papagal coborât chiar lângă capetele noastre. Și chiar e un papagal, apoi și alții, care “cresc” în copacii unui oraș aflat pe malul Mării Nordului. Verzi, ceva între Alexander mic și Alexander mare, adaptați probabil locului de adopție, despre care nimeni nu a știut să ne spună de unde vin și cum au ajuns aici, deși toată lumea îi cunoaște și îi iubește.

Multe ar mai fi fost de văzut, dar cel mai rău mi-a părut de cartierul Begijnhof, de fapt un complex de locuințe aflat într-o curte piațetă, la care nu am reușit să ajungem în nicio seară înainte de ora 6, ora la care poarta se încuie. Pe afară arată așa:

Înăuntru, case construite în urmă cu 700 de ani pentru femeile beguine (credincioase catolice) văduve sau orfane și care sunt locuite și astăzi, și o biserică. Pe unul dintre pereții acesteia inscripția “create in me a clean heart, o God”, iar în mijlocul curții statuia lui Iisus. La numărul 34, cea mai veche casă din Amsterdam. Toate astea din citit, văzut în atlasul orașului, și prin ușa întredeschisă de care portarul nu ne-a mai lăsat să trecem, întrucât orologiul tocmai bătea ora 6.

Pentru cei care vor veni aici cu mai mult timp decât noi, o listă cu obiective de văzut, care pentru noi, chiar au rămas ”de văzut”:

• Institutul de Film Olandez

• Replica navei VOC

• Madame Tussaud

• Concertgebouw, sala regală de concerte, unde concertmaestru este Liviu Prunaru, care are drept de folosire asupra unei viori Stradivarius aflată în Patrimoniul Universal

• Nemo Muzeul de Știința de pe malul marii

• Het Spui, o piață anticariat, cu numeroase librării, vânzători de cărți vechi și cafenele literare, și în imediata ei vecinătate, Vleminckx Sausmeesters, unde se găsesc cei mai renumiți cartofi prăjiți din oraș

• Noordermarkt, piața alimentară din nordul Amsterdamului

• Nieuwmarkt, în mijlocul cartierului chinezesc

• Leidseplein, centru de divertisment, cu artiști stradali, săli de concert și patinoar

• Piața Albert Cuyp, cea mai cunoscută piața în aer liber din Europa

• Jordaan, fosta zonă săracă, transformată în cartier rezidențial

• grădina zoologică

• grădina botanică

• Muzeul Istoric Evreiesc și Muzeul Rezistenței

O ultimă părere de rău pentru muzeul Van Gogh și promisiunea că ne vom întoarce să îl vedem, și Gara Centrală, de unde vom pleca spre aeroport.