Amsterdam: Biserica Veche și Felinarele Roșii din jur

Amsterdam… spuneam că după ce vezi Amsterdamul cel colorat, Haga arată fața aristocrată a Olandei. De scris, am scris însă în ordine inversă, dintr-un motiv cred justificat. Mulți au văzut Amsterdamul, mai puțini Haga și, și mai puțini au făcut-o în aceeași excursie, pentru comparație. 

Dacă vântul european nu ar bate dinspre Țările de Jos, cel puțin în ce ne privește, aș zice că în Amsterdam poate fi văzută și partea decadentă a dutch-ilor; așa însă, cum știm cu toții cât sunt de progresiști, nu voi spune decât că orașul organizează programe speciale de divertisment, pentru turiștii dornici de experiențe onirice legale. Sper că m-am exprimat suficient de elegant și politicos… 

Nu pot începe povestea ”Barajului de pe râul Amstel” cum i se traduce numele, înainte  să privim împreună ceea ce reprezintă pentru mine, fără un motiv anume, cel mai autentic aspect al său. Nu am o justificare pentru care am ales opera lui Mark Manders, Two Immovable Heads, să fie simbolul Amsterdamului, dar știu sigur, că dacă aș uita tot ce am văzut acolo în afara a trei lucruri, statuia asta ar fi unul dintre ele (se află în Rokin Plaza). 

Orașului i se mai spune și… Oraș în idiș, adică Mokum, deși, după ocupația napoleoniană (care nu făcea deosebire administrativă dintre așezările urbane și cele rurale), Amsterdamul a rămas până în zilele noastre, o comună. 

Istoria lui începe în 1275, cu prima documentare, cunoaște Epoca de Aur în sec XVII, când aici s-au pus bazele rețelei mondiale de comerț, devine orașul dizidenților religioși, apoi, după declinul secolelor XVIII și XIX, intră în a doua Epocă de Aur, care pare încă în desfășurare. 

Prima oară cand am văzut, în fugă, Amsterdamul, cu mai bine de 20 de ani în urmă, mi-au atras atenția parcările pentru biciclete și oamenii… tineri, înalți, frumoși, cu pielea ușor arămie. 

impresia e de veche, poza de acum .

Atunci, un amic mi-a spus că sunt urmarea unui festival internațional al tineretului, organizat prin anii ‘70. Între timp am aflat că odată cu proclamarea independenței fostei colonii Surinam, mulți dintre locuitorii săi au hotărât să se mute în Amsterdam. Continuând tradiția toleranței aproape depline, orașul a primit de-a lungul timpului, valuri de francezi protestanți, flamanzi, evrei, frizoni germani și scandinavi, turci și marocani. Așa se face că, în 1980, Amsterdam a fost declarat oficial oraș multicultural.. 

De aceasta dată, nu am mai fost atât de captivată de aspectul olandezilor, poate și pentru că între timp acesta s-a modificat: au mai trecut niște ani, populația aceea s-a diluat, dar și proporția de olandezi întâlniți pe străzile olandeze, e tot mai mică… sunt aproape convinsă că majoritatea celor cu care ne întâlnim pe străzi sunt, ca și noi, turiști. 

Amsterdamul poate fi văzut de pe pământ , de pe apă, adică din croazieră, sau din aer, dacă te sui, contra sumei de 15 de euro, în A’Dam Lookout, adică Ochiul Păsării (vedere panoramică 360 de grade de la etajul 20, plus o fotografie). Presupun că ar fi fost spectaculos, totuși în cele patru zile de stat în oraș nu au încăput toate, iar pasărea a fost victimă nevinovată. 

Am mers însă pe uscat și pe canale, iar imaginile sunt cu adevărat minunate.

flori și mărar în jardiniere

Și unde merge omul în vizită în Amsterdam prima seară, indiferent ce a făcut peste zi? În cartierul felinarelor roșii! Va trebui să mă credeți pe cuvânt, pentru că poze faci numai dacă ești peste măsură de curajos, ori eu nu prea sunt…

La parterul caselor de aici, în vitrine anume amenajate, stau, sau ca să nu piardă timpul până când vor avea de lucru, citesc, gătesc, își fac unghiile sau desfășoară alte activități utile, domnișoare sumar îmbrăcate, profesioniste ale creșterii stimei de sine în rândul bărbaților. 

Nu știu dacă meseria asta se mai practică de nevoie, sau, ajunsă un brand al orașului, se continuă ca tradiție… am văzut însă fete în așteptare, încă de dimineață. Acestea, mi-au părut a face parte din două categorii; nu întrebați de preț, nu știu, deși prețurile erau afișate, nu m-am uitat prea insistent, de teamă să nu fiu poftită înăuntru, iar miopia nu mi-a permis să arunc un ochi și să-mi fie de ajuns pentru informare. Revin, deci, unele dintre fete păreau de meserie, altele, artiste în distribuția unui spectacol. Unele fardate peste măsură, altele de-a dreptul angelice, unele pline de sclipici, unele de nuri, altele de eleganță, și doar foarte puține de plictis. Nu știu cât e afacere aici și cât mod de viață.

Și mai interesant este faptul că în mijlocul Cartierului Roșu, se află Biserica Veche, (cea mai veche clădire din oraș), adică acesta, cartierul felinarelor, înconjoară biserica într-un fel de-a dreptul bizar, țesând împreună o istorie comună. 

Aici, s-a petrecut miracolul din Amsterdam în 1345, când, unui credincios aflat la slujbă, i s-a făcut rău și a vomitat (scuzați , nu am un cuvânt mai delicat pentru a descrie acțiunea) anafură. Aceasta a fost declarată miraculoasă, după ce a fost aruncată în foc și nu a ars, și păstrată în biserica devenită între timp calvinistă. Oricât au ținut la relicva, pe care au păstrat-o în altar, olandezii au pierdut-o în vremea Reformei. 

Și pentru ca biserica să fie și mai interesantă, aflăm că aici și-a botezat Rembrandt toți copiii și că tot aici este înmormântată și soția lui; el însă, doarme alături de iubită, în biserica de vest, Westerkerk. 

Despre Rembrandt, alți mari artiști și muzee, despre străzi, case, palate, canale, mori, piețe, și altele multe, dacă veți mai avea răbdare, zilele următoare.