Franța: Grasse - Parfum Împărătesc

Doamnelor, a auzit toată lumea de Fragonard? Presupun că da… dar, cu siguranță nu toată lumea a auzit de Grasse. Ei bine, azi, vedem Grasse și încercam să și mirosim a Grasse. Adică a L’Étoile, Diamant, Emile, Reine de Coeur, Belle de Nuit, Belle Chérie și aș putea să mai înșir aici încă treizeci de denumiri, una mai parfumată decât alta. Trebuie să mergeți să vedeți de unde vin minunile astea! Din capitala mondială a parfumurilor, din Grasse. La mai puțin de 20 km de Cannes, se află o lume aparte, deopotrivă clasică și modernă, unde parfumurile încă se produc manufacturier, cu arome naturale și muuult suflet. Fabricile mici, te îmbie să le vizitezi, iar magazinuțele să iți golește buzunarele; pentru că, așa se cam întâmplă, deși prețurile sunt absolut rezonabile… sau poate tocmai de aceea. Vorba veche, strop cu strop, se face marea. În cazul nostru, leu cu leu, se face suta de euro și apoi, mai multe. 

Noi am făcut drumul de la Nisa, nu ați uitat Parcul Municipal Carol de Roumanie de aici, sper… ne-am întors prin Cannes și am intrat pe o bucățică din Drumul lui Napoleon, adică în canionul Verdon. 

Întâi parfum și apoi istorie.

Grasse, un orășel, ai zice la prima vedere, un oraș de mai bine de 50 de mii de locuitori, la a doua; dar noi nu am venit la numărat oamenii, ci mărcile de parfum. 

Aici s-a început fabricarea parfumului, prin 1615, odată cu producerea unor casete de piele parfumată, zona fiind atunci specializată în articole de tăbăcărie. În timp, de piele s-au ocupat alții, Grasse transformându-se treptat în cel mai mare, elegant și cunoscut creator de parfumuri. După războaie, nu a putut ține pasul cu marile firme moderne, dar a rămas preferatul celor care apreciază calitatea esențelor naturale. Aristocratia mirosului, adică. 

Din 1926 se transmite meșteșugul și brandul familiei, aflată la a patra generație. Numele nu este cel al fondatorului, ci al unui pictor din zona Grasse, pe care, Eugene Fuchs l-a folosit pentru a-l omagia; deși celebru, artistul pare acum cunoscut mai degrabă ca parfum… În jur de 1970 apare lanțul Fragonard, care cuprinde fabricile, muzeele din Paris, Grasse și Eze, buticurile care au împânzit lumea (exista unul și în București), afacerea luând aspect cultural. De cum intri în orașul vechi, totul miroase a amintire …

Oricât de puțin timp ai avea, nu se poate să treci fără să vezi măcar una dintre fabrici.

Și, cum spuneam, după ce vezi, musai să și iei cu tine, câte ceva.

Întâlnești în fabrica-muzeu o mulțime de turiști, între care copii veniți cu clasa, la Școala de mirosuri; îi spune, tehnic, Școala Simțului Olfactiv. În Grasse, tinerii sunt familiarizați cu recunoașterea mirosurilor, cu combinarea acestora și cu imaginarea rezultatului amestecului de mai multe arome; de aici provin cele mai “bune nasuri” din lumea parfumurilor.

Așa arată parfumul înainte să fie parfum…

Și așa arată în drum spre noua lui casă…

*                                                                            

Și porția de istorie promisă: Drumul lui Napoleon începe în Golfe Juan din Cannes și ajunge în Grenoble, trecând prin Grasse, St. Vallier de Thiey, Castellane, Digne, Sisteron, Gap, Corps și La Mure. Este traseul parcurs de Împărat la întoarcerea din insula Elba, din 1 martie 1815, când a debarcat în Cannes(pe atunci o aglomerare de câteva case pe malul mării), hotărât să își recupereze tronul, traversarea muntelui făcând-o în 6 zile. După ce îl veți reface - are 322 km,veți înțelege ce înseamnă asta. Dar el era Napoleon! A plecat cu doar 1200 de oameni, pe drum i s-au alăturat alții, iar Franța l-a primit din nou ca împărat. 

Canionul e cel mai mare și cel mai spectaculos din Europa, în cel mai adânc punct al său măsurând aproape 700 de metri, și al doilea din lume, după… Marele Canion, evident. 

Nu știi încotro să te uiți mai întâi, oriunde ai face-o, te ia cu amețeală. 

Apa, firicel de sus, adevărată săgeată învolburată, privit mai atent, e traversată de la înălțimea malului, de podul care te face să te întrebi cum a putut fi construit. 

Route Napoleon a fost deschis în 1932, iar amintirea acelor evenimente e păstrată prin organizarea unui festival sărbătoare în Golfe Juan, în luna martie a fiecărui an. Se pun în scenă lupte, explozii, parade și se ridică pe plajă un bivuac. Cum eu nu am știut ce înseamnă asta, și mă gândesc că poate vor mai fi și alții ca mine, iată definiția aproximativă: “tabără temporară în afara localităților, ridicată în timp de război, sau mai nou, de către alpiniști”. Altfel spus, se refac timpul și  personajele napoleoniene.

Cum nu am fost acolo la vremea potrivită, o ultimă privire spre locurile prin care a trecut triumfător, Împăratul.