Strasbourg; Cântecul de luptă al armatei de pe Rin
Alsacia, ultima oază germană înaintea lumii latine și ultimii francezi spre ordinea germană… Inima ei, Strasbourg, disputat o istorie întreagă de cele două etnii, trecând de la unii la ceilalți în mod repetat, oferă acum modelul conviețuirii în armonie. Așa se face că nobilul (și înnobilantul) foie gras poate fi comandat aici foarte bine, înaintea unei porții de varză cu cârnat și nimeni nu se va uita la tine ciudat, iar arhitectura catedralei Notre-Dame poate fi explicată în dialectul german al zonei, cu adevărată mândrie națională. Nu e vorbă, acesta, dialectul local, este a treia limbă oficială a republicii, alături de franceză și occitană. Nu știu câte orașe mai frumoase și mai interesante decât Strasbourg am văzut, dar cu siguranță, el este unul dintre cele a căror amintire încă îmi trezește întrebări. Una ar fi, cum circulă locuitorii din centru, din Mica Franță. Aici mașinile sunt foarte rare și când sunt, par să nu aibă niciun drept, sunt tolerate; când apare vreuna...