Postări

Artă și cultură în Amsterdam

Imagine
Și iată-ne ajunși la partea educată, cultă, elegantă, a Amsterdamului, acea parte pentru care vin aici, cel puțin jumătate dintre cei care îl vizitează. Aici, între multele muzee, trei sunt văzute cu coadă și răbdare; fiecare minut și ban merită lăsate în aceste muzee, dacă ai suficientă inspirație și prevedere să faci lucrurile cum trebuie. Eu am văzut doar unul dintre ele, pentru celelalte având următoarele scuze: Van Gogh a fost ratat din lipsă de bilete, pe care nu ne-am gândit să le fi cumpărat de acasă, iar la casa Annei Frank nu am intrat pentru că mi s-a părut că prezentarea acestei tragedii e prea comercială. Casa nu mai există, s-a construit în locul ei o clădire muzeu modernă… M-am oprit în fața statuii care o reprezintă pe Anna, simbol al presiunii la care au fost supuși evreii într-o țară unde toleranța era până atunci regula, dar și al luptei comune a olandezilor în numele dreptății și libertății.  Pentru cei care nu au apucat să citească Jurnalul, povestea Annei e aș...

Cu conștiența aburită prin Amsterdam

Imagine
Amsterdamul se recunoaște din fotografii cu relativă ușurință, chiar dacă nu ai fost acolo; e orașul cu case înguste, strâmbe, cu cârlige în partea lor de sus. Înguste, adică având fațada dinspre stradă de dimensiuni mici, strâmbe, adică zidurile lor nu cad tocmai perpendicular pe sol, iar cârligele se văd deasupra ultimei ferestre la aproape fiecare dintre ele. Explicațiile sunt cât se poate de lămuritoare: cum orașul e construit pe un spațiu care nu mai poate fi mărit, casa a fost impozitată nu după cât e de spațioasă sau luxoasă, ci după suprafața pe care o ocupă pe pământ. Urmarea a fost că au apărut aceste locuințe cu lățime de câțiva, foarte puțini metri, chiar dacă pe înălțime au încercat să recupereze. Totuși, în aceste case, cumva, trebuia să ajungă și ceva mobilă… la asta folosesc cârligele, de care se atașează scripeți cu frânghii, iar patul, masa și tot ce mai face trebuință într-o casă, intră pe geam. Scările sunt în spirală și atât de înguste, încât te întrebi cum încape ...