Minunile Lumii

După ce am deschis două bloguri de călătorie, “Cu rădăcini în România” și “Minunile lumii” și am scris câte 38 de articole în fiecare, mi-am dat seama că ce pun eu pe… hârtie, nu sunt informații turistice, nu sunt ghiduri, nu sunt nici măcar sugestii, sunt povești despre ce am văzut în plimbările mele. Sunt, nu relatări, ci interpretări, uneori susținute cu argumente istorice, interpretări personale despre ce vedem cu toții. Și m-am gândit că ăsta e rostul umblatului prin lume, să aflăm și să spunem povești cu care să dăm culoare vieții noastre de fiecare zi, viața însăși fiind o lungă călătorie de poveste.  Așa stând lucrurile, am combinat cele două bloguri inițiale în “Povești din călătorii de poveste”, unde, dacă veți dori să mă însoțiți în continuarea drumurilor și aventurilor mele, o puteți face, lucru pentru care vă mulțumesc.

  De ceva timp, ne-am obișnuit ca europenii mai vestici decât noi, să ne ia la pachet cu vecinii bulgari… și mai niciodată în sens pozitiv. Ba, am ajuns chiar să ne bucurăm și unii și ceilalți, când suntem nominalizați pe penultimul loc în mai știu eu ce clasament, asta însemnând că după noi vine bulgarul, sau după caz, românul.  Așa stând lucrurile, m-am gândit că e timpul să ne luăm și noi la pachet și în serios, măcar atunci când asta înseamnă un trecut comun de glorie, chiar dacă trecător, ca toate pe lumea asta. Și cum îl puteam ilustra mai bine, decât vizitând Veliko Târnovo, orașul țarilor, orașul fraților Asan (Asăneștilor), orașul cetății vlaho-bulgare, orașul celui de al doilea țarat bulgar, orașul care și acum păstrează amintirea acelor timpuri când, cele două nații s-au ridicat împotriva bizantinilor. Că a fost de bine ori nu, trecerea ulterioară sub suzeranitatea Vaticanului și înapoi la ortodoxie, nu știu și, de la distanța celor 700 de ani, nici istoria nu o afi...